CUPTORUL CU MICROUNDE – DUȘMANUL de moarte DIN CASA TA
In sfarsit am gasit un articlo prin care se explica de ce Cuptorul cu microunde este periculos, cum si de ce in alte tari este interzis....da chiar a fost interzis in Russia in 1976...nu stiu de starea lui actuala dar pe atunci oamnenii erau mai atentii la sanatatea compatriotiilor.
E posibil ca milioane de oameni să-și sacrifice sănătatea fără să știe de pericolele la care se expun?
De ce a interzis Uniunea Sovietică aceste aparate în anul 1976?
Cine a inventat cuptorul cu microunde și de ce?
Cum funcționează acesta?
Sunt câteva întrebări la care vom
încerca să răspundem în acest articol. Răspunsurile ar putea să va
șocheze așa de tare, încât, dacă dețineți unul, nici măcar să nu vreți
să-l dați altcuiva, ci pur și simplu să-l aruncați la gunoi.
Dacă e atât de periculos, de ce există pe piață?
În prezent, foarte mulți români posedă
în bucătăria lor un asemenea cuptor. De fapt, sunt puțini cei care nu-l
au. Să nu mai vorbim de restaurante și chiar bucătăriile din birourile
unor firme, unde cuptorul cu microunde este un element de bază. Faptul
că este ieftin, ușor de folosit și își face treaba într-un mod aparent
curat și rapid, dă o valoare considerabilă acestui aparat în bucătărie.
Puțini sunt cei care știu că aceste aparate sunt periculoase. De ce?
Păi, dacă ar fi periculoase, guvernul ne-ar spune nu? Cineva s-ar sesiza
și ar fi interzise, nu? Ei bine…, se pare că NU!
Cum funcționează!
Microundele sunt o formă de energie
electromagnetică, precum undele radio, și ocupă o parte din spectrul de
putere sau energie electromagnetic. Ele sunt o formă de unde foarte
scurte (de unde și numele) care călătoresc cu viteza luminii. În lumea
modernă, microundele sunt folosite la telefonia pe distanțe mari,
programe de televiziune, internet, sateliți ș.a.m.d. Dar pentru mulți
dintre noi, acestea reprezintă doar o noțiune legată de gătirea sau
încălzirea rapidă a alimentelor.
Fiecare cuptor cu microunde are în
dotare un magnetron, un tub în care electronii sunt afectați de
câmpurile magnetice și electrice în așa fel, încât să producă radiații
de microunde la aproximativ 2450 MHz. Aceste radiații interacționează cu
moleculele din alimente. Toate undele își schimbă polaritatea de la
pozitiv la negativ cu fiecare ciclu al undei. În cazul microundelor,
această schimbare are loc de milioane de ori pe secundă. Moleculele
alimentelor, în special cele ale apei, au un capăt pozitiv și unul
negativ, precum un magnet are polaritate nord și sud.
În modelele comerciale, aceste cuptoare
au o putere de 1000 de wați. În timp ce microundele generate de
magnetron bombardează alimentele, ele fac moleculele polare să se
rotească la aceeași frecvență de milioane de ori pe secundă. Toată
această agitație creează fricțiune moleculară, care încălzește mâncarea.
Fricțiunea însă este și cauza multor deteriorări ale moleculelor
dimprejur, pe care le distruge, le rupe sau le deformează forțat.
Făcând o comparație cu soarele,
microundele generate de soare sunt bazate pe principiile curentului
direct pulsat, care nu creează căldură prin fricțiune. Microundele
generate de cuptoare folosesc curent alternativ, care creează căldură
prin fricțiune. La ele, energia undelor se duce într-o singură frecvență
îngustă din spectrul energetic, pe când energia soarelui operează
într-un spectru de frecvență foarte larg. În vreme ce căldura soarelui
vine progresiv, din exterior în interior, în cazul microundelor de la
cuptoare, căldura vine dinspre interior în afară. Poate explicația asta e
puțin prea tehnică sau științifică (și pe mine m-a obosit), dar trebuie
să cunoști cum funcționează un lucru pentru a-l înțelege.
Periculos pentru bebeluși!
Din păcate, tot mai multe mame tinere
folosesc microundele pentru a încălzi laptele bebelușilor. Pentru multe
dintre ele, este o metodă rapidă și ușoară, dar ele nu realizează că, de
fapt, cele câteva minute câștigate pot afecta serios sănătatea
pruncilor. Într-un articol publicat în 1989 într-una dintre cele mai
respectate reviste de medicină, Lancet, dr. Lita Lee afirmă: „Formulele pentru bebeluși încălzite la microunde transformă anumiți aminoacizi trans în izomeri cis sintetici.
Izomerii sintetici nu sunt activi biologic. Mai mult de-atât, un
aminoacid, L-prolina, este convertit în d-izomer, cunoscut a fi o
neurotoxină (otravă pentru sistemul nervos) și o nefrotoxină (otravă
pentru rinichi). Este destul de rău nu numai faptul că bebelușii nu sunt
alăptați la sânul mamei, dar acum le este dat „lapte fals”, transformat
în ceva otrăvitor prin microunde”. O modalitate mult mai sigură ar fi
încălzirea recipientului cu lapte la jetul de apă caldă al chiuvetei sau
într-un vas cu apă caldă, pe aragaz, testând din când în când
temperatura. Cele câteva minute în plus nu merită riscul la care ne
supunem copiii. Un alt pericol vine din faptul că, în cazul cuptoarelor
cu microunde, încălzirea alimentelor nu este uniformă, așa că, unele
părți sunt mai calde, iar altele mai reci. Au fost cazuri când bebelușii
s-au ars pe buze din cauză că mamele testaseră temperatura într-o
porțiune mai rece.
Sângele încălzit la microunde omoară!
În 1991, a existat un proces în
Oklahoma, în care un spital a folosit la o transfuzie sânge încălzit la
microunde. Cazul a implicat o pacientă, Norma Levitt, care, în urma unei
operații la șold, a primit o transfuzie de sânge încălzit la microunde
de către o asistentă. În urma transfuziei, pacienta a murit. Aceasta
tragedie dovedește că încălzirea prin microunde are efecte mult mai
periculoase decât credem. Sângele pentru transfuzii este încălzit
câteodată, dar în nici un caz la cuptorul cu microunde. În cazul de mai
sus, sângele a fost alterat, astfel încât a provocat moartea. Este clar
că încălzirea alimentelor în acest mod alterează mâncarea printr-un
proces cu multe necunoscute. Iar în momentul în care ne hrănim cu aceste
alimente, ingerăm și toate aceste necunoscute. Pentru că organismul
nostru este prin natura lui electrochimic, orice forță care disturbă sau
schimbă evenimentele electrochimice, va afecta cu siguranță într-un mod
major și fiziologia corpului.
Fapte și dovezi științifice
Într-un studiu publicat în 1992 de Raum & Zelt numit Studiu comparativ între mâncarea pregătită convențional și cea pregătită în cuptorul cu microunde,
autorii afirmă: „O simplă ipoteză a medicinii tradiționale spune că
introducerea în corpul uman de molecule și energii cu care acesta nu
este obișnuit, este foarte probabil să producă mai mult rău decât bine.
Mâncarea preparată la microunde conține atât molecule, cât și energii
care nu sunt prezente în alimentele gătite în modul tradițional, adică
la foc. Energia microundelor de la soare și stele e bazată pe curent
direct. Microundele produse în mod artificial, inclusiv cele din aceste
cuptoare, sunt produse prin alternarea curentului și forțează inversarea
polarității de milioane de ori pe secundă în fiecare moleculă din
alimentele pe care le ating. Producerea de molecule nenaturale este
inevitabilă. S-a observat că amino acizii care se formează în mod
natural suportă schimbări izomerice și transformări în forme toxice sub
impactul produs de microundele din aceste cuptoare”.
Studiul clinic elvețian
Doctorul Hans Ulrich Hertel, care este
acum pensionar, a lucrat ca cercetător în domeniul alimentației pentru
una din marile companii de profil elvețiene, ale cărei afaceri sunt la
nivel global. Cu câțiva ani în urmă, el a fost concediat pentru ca a pus
întrebări în legătură cu anumite proceduri prin care alimentele erau
preparate, proceduri ce deteriorau mâncarea.
În anul 1991, dr. Hertel, împreună cu un
profesor de la Universitatea Lausanne, au publicat un studiu, arătând
că mâncarea preparată la cuptorul cu microunde prezintă riscuri mai mari
asupra sănătății decât mâncarea pregătită în mod convențional. De
asemenea, în nr. 19 al revistei Franz Weber a apărut un articol
în care se arată faptul că alimentele pregătite la cuptorul cu
microunde au efecte cancerigene asupra sângelui. Doctorul Hertel este
primul om de știință care a efectuat un studiu de calitate asupra
efectelor pe care le au nutrienții supuși cuptorului cu microunde asupra
sângelui și fiziologiei corpului uman. Studiul său restrâns dar foarte
bine documentat a arătat forța degenerativă a cuptoarelor cu microunde
asupra alimentelor. Concluzia științifică a fost aceea că prepararea la
cuptorul cu microunde modifică nutrienții din mâncare, schimbări având
loc și în sângele celor care consumă aceste alimente, ceea ce duce la
deteriorarea organismul uman.
Studiul a fost făcut împreună cu dr.
Bernard H. Blanc de la Institutul Federal de Tehnologie din Elveția și
în colaborare cu Institutul Universitar de Biochimie, de asemenea din
Elveția. La intervale de 2 până la 5 zile, voluntarii participanți la
studiu au primit una din următoarele variante de mâncare pe stomacul
gol: (1) lapte crud; (2) același lapte gătit convențional; (3) lapte
pasteurizat; (4) același lapte crud înfierbântat la cuptorul cu
microunde; (5) legume crude de la o fermă organică; (6) aceleași legume
gătite în mod convențional; (7) aceleași legume înghețate și dezghețate
într-un cuptor cu microunde; și (8) aceleași legume gătite la cuptorul
cu microunde. După ce voluntarii au fost izolați, le-au fost recoltate
probe de sânge înainte să mănânce, iar apoi le-au fost luate alte probe,
la anumite intervale după ce au mâncat alimentele în cauză.
S-au descoperit schimbări semnificative
în sângele recoltat de la cei care au mâncat alimentele gătite în
cuptorul cu microunde. Acestea au implicat în special hemoglobina,
colesterolul (mai ales raportul dintre HDL și LDL) și limfocitele.
Nivelele de hemoglobină au scăzut, iar nivelele de leucocite și
colesterol au crescut, în vreme ce limfocitele au scăzut. Toate aceste
semne au indicat efectul de degenerare. A fost introdusă o bacterie
luminescentă (care emite lumină) pentru a detecta schimbările energetice
din sânge. Atunci când bacteria a fost expusă sângelui obținut după
consumul de alimente preparate în cuptorul cu microunde, au fost
constatate creșteri energetice semnificative. Acest lucru l-a făcut pe
doctorul Hertel să concluzioneze că astfel de energii, derivate tehnic,
sunt preluate de om prin ingerarea mâncării modificate de microunde.
Dintre toate substanțele naturale, care
sunt polare, oxigenul din moleculele de apă interacționează cel mai
sensibil. Acesta este modul în care funcționează prepararea alimentelor
la cuptoarele cu microunde. Se produce o fricțiune violentă în
moleculele apei din interiorul alimentelor. Acest fenomen este diametral
opus metodei convenționale de gătit, în care căldura se transmite din
exterior spre interior. Aceeași deformare violentă care are loc în
corpurile noastre când suntem supuși radiației are loc și în moleculele
alimentelor pregătite astfel. Dar aceste cuptoare mai produc și altfel
de componente numite radiolitice, care sunt create prin decompoziția
moleculară, ca rezultat direct al radiației.
Producătorii de cuptoare cu microunde
insistă asupra faptului ca alimentele preparate cu microunde nu au
nivele de componente radiolitice semnificativ mai mari, față de cele
preparate convențional. Dar din cele prezentate aici cred ca e destul de
clar ca aceasta este o minciună. E ca și cum cei de la McDonalds ar
spune că Big Mac nu e mai dăunător sănătății decât chifteluțele bunicii.
În urma studiilor de felul acesta, se
pun întrebări care ridică suspiciune. De ce nu există studii mai mari,
făcute și în alte țări, precum SUA? De ce preocupările vizează mai
degrabă modul de manipulare a acestor dispozitive, decât efectele lor
directe? Personal cred că pentru cei care controlează lumea și implicit
sănătatea oamenilor, un astfel de adevăr ar fi ca un început de
avalanșă. În momentul în care oamenii vor realiza că au fost mințiți și
otrăviți atâția ani, vor deveni suspicioși asupra mai multor lucruri din
viața lor și vor începe să pună întrebări și să ceară răspunsuri clare.
Acest lucru trebuie evitat! Scopul lor este ca oamenii să fie
ignoranți, bolnavi și lipsiți de energie, pentru ca în eforturile lor
disperate de supraviețuire nu aibă timp să-și pună întrebări de acest
gen și astfel să consume în continuare otrăvurile scumpe, ambalate
frumos.
Căutarea independentă a adevărului
Cu ceva ani în urmă, pe când era în
clasa a 6-a, un tânăr admirabil din Cluj, care are acum 18 ani, a făcut
un experiment în cadrul unui proiect științific al școlii pe care o
urma. Tânărul, pe nume Na’im Zerbes, și un prieten apropiat, a găsit 12
voluntari dispuși să participe la experimentul lui. El le-a dat să
mănânce, timp de 3 zile, pe rând legume în stare crudă, încălzite
convențional și încălzite la cuptorul cu microunde . Apoi a testat urina
colectată de la fiecare, a doua zi dimineața și a pus datele cap la
cap. Bineînțeles că rezultatele au arătat că cea mai sănătoasă mâncare
este cea crudă pe când cea mai nesănătoasă este cea încălzită la
cuptorul cu microunde. Cu acest proiect, tânărul Na’im, care studia în
regim de învățământ la distanță la o școală din Canada (având mama
canadiancă și tatăl român), a câștigat premiul întâi pe țară în cadrul
unui concurs numit Canada Wide Virtual Science Fair. Puteți citi mai multe despre experimentul lui urmând acest link.
Încercări de a ascunde adevărul
În momentul în care doctorii Hertel și
Blanc și-au publicat rezultatele, autoritățile au reacționat. O
organizație comerciala puternica, Asociația Elvețiana de Distribuitori
de Electronice Menajere și Industriale, l-au forțat în 1992 pe
președintele Tribunalului de la Sftigen, Berna, să emită un ordin
împotriva celor doi doctori. În 1993, doctorul Hertel a fost condamnat
pentru ” intervenirea în comerț” și i s-a interzis să publice restul
rezultatelor sale. Cu toate acestea Hertel nu s-a dat bătut și s-a
luptat pentru mulți ani împotriva acestei decizii. În cele din urmă, în
1998, Curtea Europeana a Drepturilor Omului de la Strasbourg, a inversat
decizia hotărând că s-a comis un abuz împotriva lui Hertel în 1993.
Cine a inventat cuptoarele cu microunde?
Există mai multe surse în acest sens. Pe
de o parte, invenția îi este atribuita unui american, dr. Percy
Spencer, care în 1946, în timp ce experimenta cu o tehnologie radar, a
observat întâmplător cum alimentele care erau în preajmă se încălzeau.
Pe de alta parte îi este atribuită unui englez, Leonard Gföllner. Mai
există o ipoteză interesantă, și anume că acesta a fost inventat de
naziști. Poate nu e varianta la care v-ați fi așteptat. Dar să nu va
ducă acum imaginația că era o tehnologie menită să ucidă, ci din contră,
chiar să hrănească. În timpul invaziei lor în Rusia, nemții ar fi creat
aceste cuptoare, ale căror avantaje permiteau rezolvarea multor
probleme legate de prepararea rapidă a mâncării pe scară mare, de
producerea de alimente într-un timp foarte scurt, precum și de
economisirea de combustibil pentru gătit. După război, aliații –
americanii, englezii dar și rușii – au găsit aceste cercetări medicale
făcute de nemți, le-au dus în țările lor și le-au clasificat ca secrete
de stat. În vreme ce în America, după așa zisa invenție a cuptorului cu
microunde a ajuns să facă miliarde, în Rusia, acesta a fost interzis cu
desăvârșire, iar în urma testelor pe care le-au făcut, rușii chiar au
transmis un avertisment internațional referitor la pericolele, atât
biologice, dar și de mediu înconjurător.
Carcinogeni (substanţe care provoaca cancerul) în mâncarea preparată la cuptoarele cu microunde
În cartea sa, Health Effects of Microwave Radiation (Efectele radiației microundelor asupra sănătății), precum și în edițiile din martie și septembrie ale revistei Earth Letter (Scrisoarea
Pământului), Dr. Lita Lee afirmă că cuptorul cu microunde scapă
radiații electromagnetice, denaturează mâncarea, și transformă
substanțele din alimente în produse toxice și chiar carcinogene. Alte
cercetări citate în aceste surse au ajuns la concluzia că aceste
dispozitive sunt cu mult mai periculoase decât se crezuse până
atunci. Cercetările arată că alimentele destinate preparării rapide, la
microunde, conțin toxine eliberate din caserolele și ambalajele de
plastic în care trebuie să rămână pe timpul preparării (Wall Street Journal,
12 Oct 1998). O serie de studii făcute în Rusia au ajuns la concluzia
că în toate alimentele preparate la microunde se formează substanțe
cancerigene, deși niciun aliment nu a fost ținut în aparat mai mult
decât era necesar. Iată câteva din rezultatele cercetărilor rusești:
Carnea preparată la microunde duce la formarea de dietanolamidă, cunoscut cancerigen
– Laptele și cerealele preparate la microunde își transformă o parte din aminoacizi în carcinogeni
– Dezghețarea fructelor înghețate cu ajutorul microundelor transformă glucoza și galactoza în substanțe carcinogene
– Scurta expunere a legumelor, crude, gătite sau înghețate la microunde, transformă alcaloizii în carcinogeni
Cercetătorii ruși au observat de
asemenea și o accelerare a degradării structurale a alimentelor și o
scădere în nutrienți a acestora. Astfel, prin expunerea la microunde,
alimentele și-au pierdut între 60 și 90% din nutrienți. Au fost
observate:
– Pierderea bio-disponibilității complexelor de vitamina B, vitamina C și vitamina E.
– Pierderea mineralelor esențiale precum și a altor factori lipotropici în toate alimentele testate.
– Deteriorări ale unor substanțe din plante, ca alcaloizii, glucozidele etc.
– Degradarea nucleoproteinelor din carne.
Microundele ucid apa!
Apa, elementul vital al vieții, este
afectat cel mai repede și în cel mai periculos fel de către microunde.
Cum explicam mai devreme, apa este cea mai sensibilă la interacțiunea cu
aceste unde și în consecință este afectată și denaturată în mod fatal. A
fost făcut un experiment simplu: peste o sămânță ținută în vată sau în
pământ se toarnă apă încălzită 2 minute într-un cuptor cu microunde.
Acea sămânță nu va încolți. Este un experiment ce poate fi făcut de
oricine, acasă. Concluzia: apa își pierde proprietățile dătătoare de
viață. Dacă ne gândim că oamenii sunt 70% apă, ne putem imagina ce efect
au aceste radiații asupra apei din interiorul nostru.
Radiațiile din cuptoarele cu microunde se scurg
Poate ca ați auzit de pericolul rezultat
din faptul că din aceste cuptoare se scurg radiații și atunci când nu
sunt pornite. Trebuie să recunoaștem că acest risc era mai mare cu
modelele vechi, cele mai noi fiind testate mai riguros. Adevărul e că
oricum există scurgeri, recunoscute și de instituțiile de specialitate,
prin geamul de privit, însă se spune că nu sunt în cantități
periculoase. Deoarece expunerea la radiații scade cu cât ne aflam la mai
mare distanță de cuptorul cu microunde, ni se sugerează să stăm mereu
la o distanță destul de mare de acesta. Sistemele de siguranță necesare
la fabricarea cuptoarelor cu microunde sunt foarte stricte. Ele trebuie
să aibă două sisteme independente, care să oprească funcționarea în caz
că ușa se deschide și încă un sistem de monitorizare, care să oprească
funcționarea în cazul în care cele două sisteme de închidere nu mai
funcționează. Cu toate aceste măsuri, ar trebui să credem că suntem în
siguranță. Dar după cum afirmă o organizație non-profit, Powerwatch:
„Chiar și în cazul în care cuptorul cu microunde funcționează corect,
nivelele de radiație din bucătărie sunt crescute și chiar mai mari decât
cele emise de o stație de telefonie mobilă aflată în apropiere.
Amintiți-vă de asemenea și de faptul ca microundele călătoresc prin
pereți, daca aparatele sunt lipite de aceștia”. Exista afirmații cum că
un singur cuptor cu microunde lipit de peretele bucătăriei poate radia
în toate apartamentele de pe scara respectivă. Cercetările au relevat
faptul că și dacă stăm la o distanță de un pas de cuptor suntem expuși
la o cantitate de radiații în mod clar legată de leucemie. Deci, pentru
cei care au un astfel de aparat, este de preferat să nu stați în prejma
lui prea mult timp, mai ales femeile însărcinate și copii. De asemenea
datorita faptului ca ochii sunt foarte sensibili la radiația provenită
de la microunde, exista un mare pericol de cataractă.
Nota: Acest text este preluat de pe : http://www.efemeride.ro/cuptorul-cu-microunde-dusmanul-de-moarte-din-casa-ta
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu